Pentru orice informații
contactați-ne la telefon
0741 736 412 (Vodafone),
0754 491 711 (Orange)
Contactați-ne prin e-mail:
office@childrentour.ro,
giliolap@yahoo.com

Turul Pietelor de Craciun din Bavaria 02-07.12.2017
0 recenzii

Disponibilitate:

O traditie veche de secole reinvie in fiecare an in preajma Craciunului. De la jumatatea lunii noiembrie, odata cu inceperea Adventului, care reprezinta perioada de pregatire pentu marea sarbatoare a Nasterii Domnului, se deschid “pietele Pruncului Iisus” sau “Christkindlmarkt”. Aceasta traditie care a luat nastere in tarile germanice pe vremea cavalerilor Teutoni se pastreaza inca vie, oferind tuturor posibilitatea de a trai si de a simti magia Sarbatorilor. Odata cu Reforma lui Martin Luther au luat nastere noi traditii referitoare la oferirea darurilor de Craciun, acesta sugerand ca orice copil primeste daruri de la Pruncul Iisus.

Pietele de Craciun sunt experiente incantatoare pentru fiecare dintre noi, oferind tuturor vizitatorilor o desfatare a simturilor, patrunzand pana in adancul sufletului. Fiecare oras are o Piata de Craciun unica, presarata cu savoarea traditiilor si a produselor locale. Faceti o plimbare printre tarabele frumos decorate, incercati un Bratwürst sau un Frankfürter cu savoare locala, beti o cana de Glühwein si simtiti-va din nou copii, in preajma bradul impodobit si a cadourilor viu colorate.

 

02 Decembrie Bucuresti – Munchen – Regensburg – Nuremberg – Bad Windsheim

Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 04:05 pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa LH1657 cu destinatia Munchen. Decolare la ora 06:05 si aterizare la Munchen la ora 07:10. Dupa preluarea bagajelor, excursia continua spre Regensburg. Vizitarea Pietei de Craciun din Regensburg. In perioada adventului, strazile si pietele din Regensburg imbraca haine de sarbatoare, iar centrul istoric care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO este invaluit de o atmosfera incantatoare. Un juriu independent a atribuit pietei de Craciun din Regensburg titlul de cea mai frumoasa piata de Craciun din tarile vorbitoare de limba germana. Ne indreptam apoi catre Nuremberg.  Tur de oras Nuremberg continuat apoi cu Vizitarea Pietei de Craciun din Nuremberg.  In fiecare an, cea mai veche dar si cea mai renumita piata de Craciun din Germania se deschide in Nüremberg printr-un ceremonial fastuos transmis peste tot in lume prin intermediul televiziunilor. Timp liber pentru pranz si cumparaturi. Excursia continua spre statiunea termala de pe Drumul Romantic Bad Windsheim – una dintre cele mai frumoase statiuni de Spa din Germania. Cazare hotel ARVENA REICHSSTADT 4* Bad Windsheim sau similar. Detalii pe www.arvena-reichsstadt.de   

 

03 Decembrie Rotheburg ob der Tauber – Orasul Craciunului

Mic dejun. Excursie de o zi la Rothenburg ob der Tauber - Orasul Craciunului, o bijuterie medievala a Germaniei, unde timpul s-a oprit in loc iar Spiritul Craciunului ramane impregnat in tot ceea ce ne inconjoara. Una dintre cele mai renumite Piete de Craciun isi deschide portile in interiorul zidurilor orasului medieval, pentru toti cei care vor sa traiasca cu adevarat o experienta magica. Tur pietonal cu insotitorul de grup urmat de o vizita la Muzeul Craciunului – o adevarata comoara a Germaniei (biletul de intrare se achita la fata locului). Timp liber la dispozitie pentru cumparaturi. Intoarcere la hotel in Bad Windsheim si vizitarea pietei de Craciun locale. Cazare hotel ARVENA REICHSSTADT 4* Bad Windsheim sau similar.

 

04 Decembrie Drumul Romantic: Dinkelsbuhl – Nordlingen – Donauworth – Munchen

Mic dejun. Calatoria pe drumul romantic incepe spre Dinkelsbuhl, fost oras imperial, inconjurat de ziduri groase, unde va puteti intoarce in timp plimbandu-va prin centrul vechi al orasului. Plecam spre Nördlingen: oras cetate unic in Europa si in lume prin diverse elemente proprii, orasel ideal pentru o viata linistita cu conditii moderne intr-un cadru pur istoric. Orasul vechi este dominat de turnul inalt de aproape 100 m al bisericii St. George. Urmam „romantic strasse” spre Donauworth. Va propunem aici, optional, vizitarea Muzeului Papusilor Käthe-Kruse, care au implinit de curand 100 de ani. Ajungem la Munchen seara tarziu. Cazare Hotel MERCURE MUNCHEN OST 3* (hotel nou inaugurat in 2015) sau similar. Detalii pe www.mercure.com

 

05 Decembrie Munchen: Tur de oras & Piata de Craciun

Mic dejun. Transfer in oras pentru Tur de oras Munchen – capitala Bavariei: Marienplatz, Primaria, Michaelskirche, Frauenkirche, Teatrul National, Hofbrauhaus, Residenz, Odeonsplatz, etc. Continuam turul cu vizitarea Castelului Nymphenburg (biletul de intrare se achita la fata locului). Dupa pauza de pranz, continuam cu Vizitarea Pietei de Craciun din Munchen care se organizeaza anual in Marienplatz – Piata Primariei. Aceasta piata de Craciun este la fel de veche precum berariile pentru care Munchen-ul este renumit si este una dintre cele mai frumoase Piete de Craciun din Germania.  Privelistea este spectaculoasa, avand in prim-plan uimitoarea cladire a Primariei, la baza careia se desfasoara toata frumusetea Bavariei, reprezentata de micii comercianti care va ofera o mare varietate de produse traditionale. Transfer la hotel. Cazare Hotel MERCURE MUNCHEN OST 3*  sau similar.

 

06 Decembrie Munchen – Castelele Bavariei

Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau optional, Excursie la Castelele Bavariei: Castelul Neuschwanstein unul dintre cele mai populare si mai vizitate castele din Europa si una din cele mai renumite atractii turistice din Bavaria. Americanii de la Disney au fost inspirati de acest frumos castel cand au creat animatia Palatului Frumoasei Adormite. Continuam cu Castelul Hohenschwangau – locul unde si-a petrecut copilaria Ludovic al II-lea.  Tarif: 75 Euro/persoana si include: transport autocar, biletele de intrare la ambele castele, taxa de rezervare, insotitor de grup (minim 20 de platitori). Seara, timp liber la dispozitie in Munchen. Cazare Hotel MERCURE MUNCHEN OST 3*  sau similar.

 

 

07 Decembrie Munchen – Bucuresti

Mic dejun. La ora 12:00 eliberarea camerelor. Timp liber la dispozitie in Munchen pentru vizite individuale sau cu insotitorul de grup, program de cumparaturi. La ora 19:00 transfer la aeroportul din Munchen pentru imbarcare pe zborul companiei Lufthansa LH 1656 cu destinatia Bucuresti. Decolare la ora 22:25 si aterizare pe aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 01:20 (08 decembrie). Sfarsitul pachetului de servicii.

 

 

Tarife                                                     calculate pentru un grup de 30 platitori

  • 399 Euro adult loc in camera dubla
  • 329 Euro copil 2-11,99 ani cu doi adulti in camera
  • 510 Euro adult loc in camera single    

 

Servicii incluse:

  • Bilet de avion Bucuresti – Munchen – Bucuresti, compania Lufthansa
  • 2 nopti cazare cu mic dejun Hotel ARVENA REICHSSTADT 4* Bad Windsheim sau similar
  • 3 nopti cazare cu mic dejun Hotel MERCURE MUNCHEN OST 3*+ Munchen sau similar
  • Transport cu autocar propriu clasificat 4* pe toata durata programului
  • Vizitarea Pietei de Craciun din Regensburg
  • Tur de oras Nuremberg
  • Vizitarea Pietei de Craciun din Nüremberg
  • Excursie de 1 zi la Rothenburg ob der Tauber - "Orasul Craciunului" cu vizitarea Pietei de Craciun
  • Excursie de 1 zi pe Drumul Romantic cu vizitarea oraselor medievale Dinkelsbuhl – Nordlingen – Donauworth
  • Tur de oras Munchen
  • Vizitarea Pietei de Craciun din Munchen
  • Insotitor roman de grup

 

Servicii neincluse:

  • Taxele de aeroport si combustibil: 150 Euro/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor de avion cu 7-9 zile inainte de plecare, in functie de evolutia pretului petrolului sau in urma majorarii de catre autoritatile aeroportuare)
  • asigurarea medicala, asigurarea storno (se emite in aceeasi zi cu contractul), intrarile la obiectivele turistice
  • Excursiile optionale

 

 

Transferuri GRATUITE la aeroportul Otopeni din urmatoarele orase:

  • Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
  • Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti

 

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSFERUL GRATUIT DIN PROVINCIE

 

  • Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic!
  • Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.

 

  • TRANSFERUL DIN PROVINCIE la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de INTERRA TRAVEL cu titlu GRATUIT. Prin urmare acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doara daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
    • Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
    • Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau tour operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Touroperatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
    • Transferurile gratuite sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie ( autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Touroperatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Touroperator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
    • Daca Touroperatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
    • Touroperatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
    • Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
    • Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta

 

 

 

DOCUMENTE DE CALATORIE

  • Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, cartea de identitate sau pasaportul, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
  • Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
    • Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90

zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia)

  • Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
  • Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
  • In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
  • Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul.
  • Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

 

CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI

  • Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
  • Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
  • Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
  • Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
  • Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
  • Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSPORTUL CU AUTOCARUL

  • Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 20 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher.
  • Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

 

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA ZBORUL CU AVIONUL:

  • Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
  • Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism.
  • Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
  • Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.
  • Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

 

 

PROMOTII EARLY BOOKING SI OFERTE SPECIALE:

  • In cazul unor promotii early booking sau oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, Interra aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, Interra poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil.
  • Rezervarile facute cu promotii de tip early booking nu pot fi anulate fara penalizari. In caz de anulare a unor rezervari din categoria promotiilor early booking, penalizarile sunt de 100%.

 

TURIST: Am luat la cunostinta si sunt de acord cu programul turistic si cu cele mentionate mai sus:___________________

 

Notare
0.0 din 0 voturi 5/5

Nicio recenzie pentru acest serviciu.

Împărtășiți experiența dvs. cu ceilalți

Turul Pietelor de Craciun din Bavaria 02-07.12.2017

Turul Pietelor de Craciun din Bavaria 02-07.12.2017

Include Drumul Romantic si Rothenburg – Orasul Craciunului

Transport Avion & Autocar | 6 zile | de la 399 Euro

Scrieți-vă părerea

1 875,00 lei

» Adaugă la lista de dorințe